Ce este LASERUL?

Despre LASER

Bazele teoretice care ar fi permis inventarea laserului, erau deja prezente în 1917, când Einstein a identificat şi a descris regulile de bază care caracterizează emisia şi absorbtia radiaţiilor.
Conform acestei teorii, atunci când un atom sau o moleculă revin spontan de la o stare excitată la una stabila, emit un foton de lumina cu o anumită lungime de undă. Dacă fotonul generat astfel intalneste un alt atom în stare excitată, întorcându-se la starea stabila, el emite un foton de lumina sincronizat în timp şi spaţiu cu fotonul incident.
Primul care a folosit această sursă de energie la nivelul pielii, fost Goldman, un dermatolog, în 1963 , anticipând epoca de mare dezvoltare tehnologică şi aplicaţii speciale de tratament.
Sistemele laser disponibile unui dermatolog pot fi împărţite în trei categorii principale:

1) Lasere ne-selective sau chirurgicale care vizează H20.
2) Lasere macroselective sau de tesut care au ca si cromofor principal oxyhemoglobina
3) Lasere microselective care se identifică cu sisteme Q-switch, care au ca si cromofori elemente  pigmentate endogene si exogene.

Caracteristica luminii laser este aceea de a fi:
-monocromatica
-coerenta
-colimata
Prin urmare, in laser sunt necesare: o sursă de energie capabilă să incite atomii activi, pentru a produce fotoni, o sursa de radiaţie (care poate fi solida, lichida sau gazoasa) şi o cavitate optica.
Interacţiunile dintre lasere şi structurile biologice depind de mai mulţi parametri.  Punctul-cheie este descoperirea că anumite lungimi de undă ale luminii sunt absorbite de piele într-un mod selectiv, de catre molecule specifice care generează absorbţia de căldură şi care pot duce la distrugerea selectivă.
Producerea caldurii nu este singurul mecanism prin care laserul cauzeaza distrugeri. Trebuie sa amintim, de asemenea, de efectul fotomecanic,  tipic laserului Q-switch, care este folosit pentru a distruge formatiunile de pigment şi pentru a elimina tatuaje.