Rozaceea este o afecţiune cronică ce debutează cu preponderență în jurul vârstei de 30-50 de ani cu apariţia unor leziuni eritematoase roşiatice și asociază, de cele mai multe ori, o erupţie acneiformă şi telagieactazii (dilataţii vasculare mov-roşiatice).
Leziunile caracteristice afectează preponderant regiunea centrală a feţei şi nasului și pot fi induse de alcool, alimentele condimentate, stesul emoţional şi căldură. Este deseori confundată cu acneea, arsurile solare faciale şi “obrajii roşii”

Caracterizată prin episoade de acutizare şi remisiuni, rozaceea este o afecţiune medicală uşor de controlat prin administrarea tratamentului corect, însă netratată se poate complica- cel mai frecvent se poate evidenţia nasul roşu bulbos sau rinofimă.

Tratamentul precoce, corespunzător al rozaceei, reduce semnificativ riscul apariţiei complicaţiilor şi oferă posibilitatea unei vieţii normale.

De asemenea, este important să ştim că rozaceea nu este o boală contagioasă, şi nu poate fi transmisă de la o persoană la alta prin contact direct sau aerogen.

De cele mai multe ori, persoanele care suferă de rozacee au concepţii eronate legate de etiologia şi tratamentul acestei afecţiuni, simţindu-se deseori captive într-un cerc vicios. Din păcate, majoritatea informaţiilor disponibile legate de rozacee sunt legate de metode care, de cele mai multe ori, nu funcţionează corespunzător, neavând eficienţa scontată şi transformându-se în ani buni de frustrare.

Cauzele şi factorii de risc implicați în etiopatogenia rozaceei

Până în momentul de faţă cauza exactă a rozaceei rămâne necunoscută. Se consideră că afecţiunea are și o componentă genetică, însă mai importanți sunt factorii vasculari, de mediu, degenerativi sau chimici. Studiile de cercetare din ultimii ani au implicat în etiopatogenia afecţiunii şi germenii microbieni care populează tegumentele, precum şi unele anomalii ale organitelor pilosebacee- foliculul pilos şi glandele sebacee anexe.

Există mai multe teorii care îşi propun să explice apariţia bolii.

  • Teoria vasculară. Aceasta implică răspunsul exagerat la stimuli vasodilatatori a vaselor de sânge, ce are ca şi consecinţă creşterea temperaturii locale, care determină proliferarea intensă a germenilor bacterieni de la acest nivel, cu dezvoltarea unor pustule sau coşuri, şi are ca rezultat un aspect clinic asemănător cu cel din acneea vulgară.

  • Teoria infecţioasă. O serie de micro-organisme par fi implicate în etiologia leziunilor caracteristice din rozacee. Demodex folliculorum, un germene care face parte din flora tegumentară normală, care este cantonat la originea foliculului pilosebaceu este unul dintre aceştia. Unele studii medicale, corelează rozaceea cu prezenţa Helicobacter Pylori, un germene care este agentul etiologic al ulcerului gastric, însă sunt necesare mai multe studii suplimentare pentru a confirma relaţia exactă dintre cele 2 entităţi.

  • Teoria neurologică. Rozaceea ca boală neurologică, este o teorie care are la bază mecanisme care induc hipersensibilizarea neuronilor senzitivi pentru bradikinină (aceasta fiind activată de către sistemul kinină - kalicreină, ca urmare a expunerii la bacterii de provenienţă enterică). Inflamaţia de cauză neurologică are ca şi consecinţă vasodilataţia caracteristică bolii.

Factorii de risc implicaţi în acutizarea rozaceei sunt:  stesul, anxietatea, instabilitatea emoţională, efortul fizic accentuat, consumul moderat sau excesiv de alcool, consumul de cafea sau ceai cu un conţinut mare de cofeină, alimentaţia condimentată, expunearea la soare, variaţii bruşte ale temperaturii ambientale, băile fierbinţi, medicamente vasodilatatoare, corticosteroizi, antipertensive.

Simptomele carcateristice ale rozaceei

  • Eritemul facial (flush) apare la nivelul regiunii centrale a feţei şi nasului. La femei, leziunile caracteristice se regăsesc preponderant la nivelul obrajilor, frunţii şi bărbiei, pe când la bărbaţi acestea apar cel mai frecvent la nivelul nasului. De multe ori, eritemul facial poate lua forma unui fluture (afectează piramida nazală şi pomeţii) şi poate fi confundat cu eritemul în fluture caracteristic lupusului, o afecţiune autoimună cu simptomatologie sistemică şi cutanată. În cazuri rare, erupţia cutanată se poate extinde la nivelul gâtului şi decolteului.

  • Pustulele sunt leziuni cutanate care apar în zonele eritematoase sau pe marginile acestora, au o culoare roşiatică sau mov-vişinie, lucru care le diferenţiază de coşurile din acnee.

  • Telangiectaziile sunt leziuni vasculare cutanate care conferă tegumentului un aspect împăienjenit şi se datorează dilatării permanente  a vaselor de sânge din tegumentul superficial.

  • Nodozităţi tegumentare, apar în timp, în special la bărbaţi şi au o localizarea predominant la nivelul nasului (regiunii nazogeniene).

  • Simptome oculare: roşeaţa, senzaţia de nisip în ochi, inflamaţia conjunctivei, edemul pleoapei.

Forme clinice de rozacee

Rozaceea papulopustuloasă. Este forma cea mai frecventă, clasică a bolii, fiind întâlnită frecvent la femeile de vârstă mijlocie. Leziunile au localizare centrală şi sunt descrise ca placarde eritematoase, însoţite de papule roşiatice putând asocia chiar şi pustule (leziuni cu conţinut lichidian). În această formă de rozacee se identifică şi telangiectazii de diferite dimensiuni.

Rozaceea eritematotelangiectatică. Se caracterizează prin înroşirea centrală a tegumentelor feţei fiind adesea acompaniată de senzaţia de arsură. Pielea din această zonă este sensibilă la atingere şi la aplicarea diverselor unguente, loţiuni sau creme.

Rozaceea fimatoasă. Apare de regulă la bărbaţi şi se caracterizează prin prezenţa unor nodozităţi sau neregularităţi la suprafaţa nasului (rinofimă), bărbiei (gnatofimă), frunţii (metofimă), urechilor (otofimă), şi/sau pleoapelor (blefarofimă).

Rozaceea oculară. Această formă poate precede rozaceea facială dar poate să fie de asemenea asociată acesteia. Dintre simptomele caracteristice acestei forme amintim conjunctivita, blefarita (inflamarea pleoapei), fotofobia (toleranţa scăzută la lumină) şi telangiectaziile interpapebrale..

Rozaceea granulomatoasa, o formă severă de rozacee care asociază fenomene inflamatorii locale.

Rozaceea fulminans (pyoderma faciale) este, din fericire, o formă rară şi severă de rozacee, care afectează exclusiv femeile tinere, în jurul vârstei de 20 de ani, debutul fiind de cele mai multe ori brusc, iar vindecarea leziunilor lasă cicatrici vizibile și inestetice.

Diagnosticul în rozacee

Diagnosticul afecţiunii este, de cele mai multe ori, clinic. De obicei, Identificarea de către medicul specialist dermatolog a leziunilor caracteristice după o anamneză corespunzătoare, este suficientă pentru stabilirea unui diagnostic clinic pozitiv. Cu toate acestea, afecţiunea este subdiagnosticată, în special în cazurile cu o evoluţie intermitentă, în care flush-ul dispare şi reapare în anumite condiţii.

O serie de investigaţii paraclinice pot fi utile în stabilirea diagnosticului, însă ele sunt folosite destul de rar. Biopsia cutanată poate confirma diagnosticul de rozacee, în special în cazurile atipice. Raclajul epidermului şi cultura pentru Demodex, germenele care poate infecta segmentul pilosebaceu cauzând rozaceea, poate fi, de asemenea, utilă. Cultura cutanată este folosită în cazul în care se doreşte efectuarea unui diagnostic diferenţial corect, pentru excluderea altor afecţiuni cutanate infecţioase care pot avea aceleaşi manifestări cutanate (herpes, acnee, lupus, etc).

Diagnosticul diferenţial în rozacee

O serie de alte afecţiuni dermatologice pot mima simptomele clinice din rozacee şi necesită diagnosticul diferenţial: Acneea vulgaris, foliculita cu Demodex, infecţia stafilococică, lupus sistemic eritematos (afecţiune sistemică autoimună cu erupţie cutanată facială “în fluture”), dermatita seboreică, dermatita de contact sau dermatita alergică, eczemele, alergiile cutanate sezoniere, conjunctivita alergică (diagnostic diferenţial cu rozaceea oculară), Impetigo, Herpes simplex

Evoluţia rozaceei

Rozaceea diagnosticată corespunzător are o evoluţie favorabilă.  În lipsa tratamentului, rozaceea determină apariţia rinofimei, o complicaţie cauzată de inflamarea cronică a nasului şi glandelor sebacee asociate, ce determină apariţia unor modificări tegumentare (nodozităţi groase, roşii şi mari). Rinofima este mult mai frecventă la bărbaţi, tratamentul acesteia necesitând terapii chirurgicale sau laser.

Rozaceea oculară poate să se complice în timp şi să determite afectarea corneei (rozaceea keratitis), de aceea, pentru profilaxia tulburărilor de vedere asociate acestei complicaţii se recomnada consultul ofltamologic şi efectuarea tratamentului corespunzător.

Tratamentul rozaceei

Până în momentul de faţă nu există un tratament curativ pentru rozacee. Cu toate acestea, există o serie de măsuri mai mult sau mai puţin medicale pe care pacienţii le pot lua pentru ameliorarea afecţiunii, pentru a preveni apariţia episoadelor acute şi pentru a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii, în general.

  • Îngrijirea corespunzătoare a tenului, la recomandarea medicului dermatolog

  • Tratamentul topic (local). Se pot folosi unguente sau loţiuni care conţin metronidazol, acid azelaic (Finacea 15%), sulfacetamidă de sodiu (Klaron) precum şi produse cu antibiotice de tipul eritromicinei sau clindamicinei. Se recomandă de asemenea curăţarea tenului cu loţiuni pe bază de sulfaţi (Rosanil) sau peroxide benzoil (Clearasil).

  • Tratamentul medicamentos

  • Tratamentul invaziv şi chirurgical. Indicaţia chirurgicală este rezervată cazurilor grave, complicate de rozacee (rinofimă, telangiectazii permanente). Răspunsul la tratamentul chirurgical este variabil, în funcţie de pacient şi este în general valabil pentru orice patologie cutanată care implică acest management (răpund mai bine persoanele cu tenul deschis la culoare, care folosesc creme cu protecţie solară şi care îşi îngrijesc corespunzător pielea după efectuarea procedeului).

  • Remodelarea laser şi IPL. Laserul nonablativ este eficient în tratamentul formelor moderat-severe şi severe de rozacee deoarece remodelează structura anormală a ţesutului conjunctiv dermic şi ameliorează calitatea epidermei, stimulând regenerarea acesteia. Laserul are, de asemenea, rezultate bune şi în tratamentul telangiecatziilor deoarece absoarbe selectiv oxihemoglobina şi reduce calibrul fără afectarea ţesutului adiacent. Tratamentul cu lumina pulsată (IPL), reprezintă un laser multicromatic ce are diverse ţinte, inclusiv melanina şi hemoglobina şi de aceea este folosit cu success în tratamentul leziunilor vasculare şi pigmentare. Se pot efectua mai multe şedinţe cu un interval de pauză cuprins între 3 şi 6 săptămâni. Pentru rezultate şi mai bune se poate asocia cu tratamentul laser fotodinamic (tratament chimic foto-indus, Levulan).

  • Dermabraziunea şi peelingul glicolitic sunt proceduri care pot fi utilizate cu precauţie în rozacee şi pot să amelioreze calitatea şi textura tenului, având rezultate bune chiar şi în rinofimă.

  • Chirurgia estetică. Telangiecatziile permanente pot fi tratate electrochirurgical, însă trebuie să reţinem că efectul nu este unul permanent, existând riscul de recurenţă al acestora.

Parteneri

PARTENERI

 

MEDIA