Micropigmentarea constituie soluţia ideală pentru orice femeie care doreşte să fie sigură pe ea şi pe propria frumuseţe în orice moment al zilei şi cu orice ocazie. Machiajul semipermanent obținut prin micropigmentare vă lasă mai mult timp pentru dumneavoastră și vă scuteşte de multe situaţii neplăcute cauzate de machiaj: urmele lăsate pe pahare, conturul care se întinde, buzele colorate inegal, rimelul care curge la saună, conturul cu tuş, greu de realizat dimineaţă, fardurile care vă dau bătaie de cap la piscină, la fitness, la plajă, la lucru, la petreceri, ziua sau noaptea.

Ce este micropigmentarea?

Este o dermografie, un desen realizat pe piele prin tatuare, cu pigmenţi coloraţi care sunt introduși în straturile superioare ale epidermei (deci non-invazivă) şi care rămân în piele o perioadă determinată (de obicei câţiva ani).

Metoda este folosită pentru redefinirea sprâncenelor, conturarea pleoapelor, conturarea şi colorarea buzelor, camuflarea cicatricilor, repigmentări, executarea punctelor de frumuseţe (aluniţe), reconstrucţii post operatorii sau după accident. De asemenea, metoda este utilizată în dermatologia estetică pentru camuflarea zonelor de ţesut depigmentate sau hiperpigmentate.

Un machiaj semipermanent este ideal pentru persoanele care:

- au tenul sensibil sau sunt alergice la cosmetice
- nu au timp sau nu au răbdare să se machieze
- nu vor să aibă grija permanentă a machiajului
- îşi doresc să arate bine tot timpul zilei
- îşi doresc un tatuaj cosmetic, dar nu definitiv
- poartă ochelari
- au nevoie de reconstrucţii sau redefiniri
- au nevoie de camuflări post-operatorii de cicatrici

Cum se realizează un machiaj semipermanent?

Licenţă de utilizare a acestei metode urmează proceduri şi reguli foarte stricte, de pregătire a practicienilor sub îndrumarea unor traineri specializaţi. Procedura include o consultaţie prealabilă, prima aplicare a pigmentului urmat de o revenire în cazul în care doriţi o intensificare a culorii.

Un machiaj este considerat  semipermanent deoarece rămâne fixat în primele straturi ale epidermei până la reînnoirea naturală a pielii, respectiv între 3-5 ani, după care începe să se curețe uniform până la dispariţia completă.

Unde se poate aplica un machiaj semipermanent?

  • Sprâncenele cresc deseori neregulat, întrerupte, iar alteori lipsesc apoape integral. Colorarea lor cu creionul dermatograf este o soluţie pe termen scurt, de cele mai multe ori inestetică, nenaturală şi obositoare. Un machiaj semipermanent este perfect în acest caz. Cu o culoare creată pentru sprâncene şi cu o tehnică specială ce reproduce firul de păr al sprâncenei, aceasta va căpăta contur. După ce noua formă a fost agreată de către dumneavoastră, se vor crea sprâncenele cu o formă perfectă şi un aspect mai des.

  • Buzele au devenit în ultimii ani, mai mult ca oricând, un simbol al senzualităţii şi frumuseţii. Folosind machiajul semipermanent, iregularităţile sunt uşor ascunse, mărirea sau micşorarea buzei realizându-se cu uşurinţă. Gama de culori pentru machiaj semipermanent este diversificată, puteți alege între 12 nuanţe de pigment pentru buze. Forma conturului şi nuanţa finală sunt stabilite împreună cu specialistul nostru în estetică. Nu veţi mai avea probleme cu conturul care se întinde, cu rujul care rămâne pe pahare sau cu buzele colorate inegal. În plus, un machiaj semipermanent este o excelentă bază pentru machiaj. Pentru că pigmentul se află în primele straturi ale epidermei, orice alt ruj sau lip-gloss aplicat normal pe buze nu îşi modifică nuanţa.

  • Conturul ochilor. Un machiaj semipermanent aplicat pentru realizarea conturului pleoapelor superioare şi inferioare intensifică expresivitatea ochilor şi adaugă umbre misterioase privirii. Puteţi alege între un contur fin, delicat şi romantic sau unul mai pronunţat, mai dramatic, în funcţie de forma ochilor, a feţei, în funcţie de stil sau preferinţe. Veţi fi încântată să nu mai aveţi grija dermatografului sau tuşului pentru ploape atunci când mergeţi la saună, la piscină, la fitness sau pe parcursul întregii zile.

Tatuaje medicale

Tatuajele medicale pot camufla vergeturile, cicatricile sau petele de pe piele apărute în urma unor afecţiuni. Uneori, sunt folosite şi în scop estetic, specialiştii realizând contururi semipermanente pentru ochi, buze, sprâncene. Tot cu ajutorul machiajului semipermanent se poate reconstrui areola mamară extirpată prin intervenţii chirurgicale.

Cosmetică decorativă

Machiajul decorativ presupune estomparea imperfecţiunilor şi punerea în evidenţă a trăsăturilor frumoase cu ajutorul tehnicilor şi produselor profesionale de make-up. Acesta se realizează folosind o gamă de produse profesionale - Libre By Lorenzzo -folosite în machiajele pentru teatru şi televiziune. Acestea conţin extracte naturale, rezistă pe piele până la 10-12 ore şi se remarcă printr-o coloristică foarte diversă, care contribuie la estomparea imperfecţiunilor şi la evidenţierea calităţilor naturale ale fiecărei femei.

 

Parteneri

PARTENERI

 

 

MEDIA